lovituri pe la spate, sub centură, infern de anvergură
mult prea multe căderi, nici o percepție despre măsură,
duium de julituri in constituția interioară...
pentru orice om e mult prea mult, e robie complexă
la neviața neghioabă cu handicapul zeităților ,
cu isteria politrucă soi de franjuri roșii la legea anexă,
doamne credința în tine n-ar trebui să doară și a mia oară.

vieți se prelungesc doar prin culoarea durerii
credeam că am scăpat de torturi, am înfipt steagul
cu gaură cu tot cu trompetă peste simbolul vindecării,
pe arii de uitare alean voluptos ca magiunul peste mămăligă,
prea lung ritmul ruinărilor, prea mult eroii încă strigă
în orașul prin care trece doar vântul căpătuit pe zece vieți.

doar cuvintele mai pot să mă frămînte ca pe aluat,
pe toate fețele am întors timpul acesta maladiv la rărunchi,
pe ici pe colo o mătușe bogată fără a foamei junghi,
învață naivii ca mine în ce forme să ne coacem destinul furat,
peste conspirația uneltirilor bal mare cu păpuși de vată zaharată,
colacii cresc frumos doar în ritmul parastaselor cu moguli de rahat.