Iubito,
Noi suntem ca două laturi
Ale aceluiași triunghi
Tânjind după infinitul regăsirii.

Ca două suflete oarbe strigându-se
Sub arșița soarelui, sub lumina lunii, sub greutatea depărtării…

Ca două iubiri paralele,
Căutându-se în spațiu și timp,

Ca două subconștiințe,
Ale aceluiași vis.

Iubito,
Iartă-mi te rog tăcerea,
Așa cum și eu am iertat tăcerea ta,
În clipele în care uitarea,
Era ca nor de plumb ce picura
Deznădejde și disperare în viața mea.

Iubito,
“Să nu spui niciodată îmi pare rău”