agățatul de cer și
statul cu capul în jos
presupune o limbă,ca un covor roșu pentru stele
urmată de o coridă din glas
unde taurii tremurânzi
devin încăpățânați
blocând gura pe de-a-ntregul

mai jos
sternul e un aeroport
care simte greutatea umbrelor
unor avioane străine
gata de aterizare

e apăsător să vezi că aerul
a prins mucegai
și degetele captive,se sufocă
simt cum spiritele lor sunt umede

picioarele,ca două continuări
a nu știu ce exact,pe moment,
au nevoie de un scaun

gândirea mea
e pentru prima dată pe bicicletă
fără roți ajutătoare...