se cățără pe schele
uneori atât de sus
că mi-e frică să nu cadă
în cap
peste flori

pe umeri trage sforile

în salopeta albastră
pare că pictează curcubeie
ferestre de înrămat soarele luna
și brațe de copaci prinzând păsări

zidește uși pentru destine

îl prinde noaptea printre nori
aprinzând opaițe

ascultă muzică în surdină
ori chicotește cu tinerii
mahmuri de iluzii

pică în singurătate
când nu sunt oameni
se-nchină dinaintea fiecărei biserici
obosit
de-a lungul bulevardului
strânge-atâtea la piept
aproape că adoarme lătrând