Mă întreb,
cum aș putea să-ți zugrăvesc pereții inimii în culori calde
și în dreptul ferestrei un imens arc de curcubeu,
ca sub bolta lui să-și facă cuib o pasăre măiastră
pe al cărui cântec să-l auzi mereu
când nu ai somn, când tristețea te apasă,
ori când te ajunge dorul cel mai greu?
Cum aș putea să-ți umplu în suflet golul
ce se adâncește precum un crater în abis,
acum, când văd că speranței i-a secat izvorul
și lumina dragostei în ochii tăi s-a stins?
Dacă aș putea aș întoarce înapoi timpul,
ți-aș acoperii calea cu narcise și nuferi
și aș ruga zeii ce stăpânesc Olimpul
să te protejeze să n-ajungi vreodată să suferi!