Pragul meu – din lemn de santal...
și totuși deșertul trece peste el
ca un oaspete din ceruri...

Fereastra mea dă spre safirul
priveliștei și totuși e tulbure
ca ochiul peștelui însemnat pe monede.

Eu – blândă armă-n panoplie...
și totuși nețărmurit
aidoma unui răget de leu!

Se aud pași! O furnică trudește
sub guldenul unui bob de grâu,
sub tezaurul de umbră
al tufei de măceș…