Dacă duminicii-i rupi vălul, iluzia, dopul
palmelor tale, odihnind unite-n acuarele,
în alte zile le mai rămâi devotat?

Pictorule, pictorule,
ai atâtea... De! Vinciat...
De mult ai trecut de noviciat.

De aproape te văd,
din aproape în aproape cam
te ascunzi, icoană tu însuți, în rai.

Ce mult stai să restaurezi
toate jocurile timpului
ce se cască pe fresca murală...

Icoană, apropie-te, de lumina
ce se strecoară!

Faci din ou o culoare mai tare,
așezi strat alb, strat pe ziduri,
pui gled pentru vreo idee biblică -
locul unei mucenice îl trezești,
pe sfântul martir îl preînchipui ieșind din pământ,
precum un Astion, la Halmyris, pe 15 august 2001
dunărean bastion vegheat de Epictet,
apoi vii sigur cu pensula pentru contur,
să umpli cu aceeași culoare mai multe icoane
și-un perete din naos
își ia zborul spre-un tron,
unde-i o liturghie a îngerilor,
iar Mesia Se împarte sub două chipuri în veci.

Sporești postul când ți se-arată Maica-n altar, Pantocratorul sus, turla-i un cap
de unde-ar trebui să-ncepi cu inima biserica
s-o pictezi.










fratelui meu, Emil Vișan, ce se-apropie de patruzeci și doi de ani