orice aliniere înseamnă un lanț în plus,
înseamnă să guști numai furajul filosofard aruncat în silă.
mai bine-i pe arătură, poți simți, ca ion, mirosul pământului reavăn,
în care și râmele se pregătesc pentru mărunțirea de toamnă.
există o linie dreaptă, pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o în gene,
ea reprezintă mai mult decât o simplă trecere pe un tărâm pustiu.
știi că patria nu-i totuna cu acela care-și belește fasolea pe ecranele plate,
nici cu muza de cârpe ce își pregătește în oglindă un zâmbet fad;
patria e o pasăre liberă, ea zboară oriunde, însă doar aici se întoarce,
unde este cuibul în care învățăceii au rămas cu spiritul zborului.
n-ai cum să crești decât în limba maternă,
din care ai supt laptele sensului și mierea cuvântului.
ai dezlegare să te adâncești în limbile fraților,
să le tălmăcești prin sâmburii din brazdele limbii române,
dar nu ai dreptul să renunți la sângele moșilor tăi.

nu mă dezic de România,
chiar dacă sângele meu, la origine,
poate-i turc, poate-i slav,
ori din alte semințe barbare,
chiar dacă strămoșii
n-au avut ca preot vreun Deceneu,
spiritul locului, șarpele bun al casei
îmi arată adevărata linie,
fără lanțuri incluse.