Timpul se diminuează pe sine,
ori curge în cerc.
Nimeni nu-i știe începutul ori sfârșitul
numai noi ne cunoaștem drumul,
în luptă cu propriul destin.

Îl străbatem osteniți de remușcări.
și mă pedepsești din dragoste
cu cerul pentru lumina din gânduri
norii pe care-i scutură,
cu nepăsare pe pielea mea, câmpie
arată în anotimp de frumusețe.

Ochii-s gata să cuprindă orizontul
până la locul pe care-l căutăm.
Prin zile și nopți, fiecare plecare
e o întoarcere-n cochilia calcinată.

Tu mă iubești cu o cădere de pleoape
o palmă pusă pe inimă
în noaptea dintre anotimpuri
când ne simțim nevinovați și liberi.