Se aud la Detunata, cum Humorul are gură,
Babele, bătu-le-ar Toaca, trăncănind pe arătură,
Cum se vaită Moldoveanu și Neagoiu,-n defileu,
C-au uitat ce e Găina, ori, ce-i ăla…Penteleu,

Ajungând ca Piatra Arsă, făr-un șfanț în Caraiman,
Cu Feleacu’, ce e-n casă, ăl mai mare bolovan,
Și-au strigat la Porți de Fier, să-i audă vreun Ceahlău,
De Măcin, de trai mizer, cât o duc, ei, de Rarău,

Regretând că, la-nceput, nu i-au luat pe Făgăraș
Să-i arunce peste Prut, unde-au supt din carandaș,
Ori, să-i strângă de Gutâi, în vreo grotă La Zaplaz,
Și să pună Cheia-n cui, printre alea din Bicaz,

De-au ajuns la Clăbucet, cu Parângu’ ce se uscă,
Fi’n’că Bùcura, schelet, n-o scoÈ›i din Poiana Ruscă,
Iară Ghițu și Ciomatu, pentru ultimul coltuc,
Lotru, doar s-audă satul, neavând nimic la Ciuc ;

Numai Neamțu’, se spera, să ridice țărișoara,
Însă, din Stâncoși, câțiva, îi ciordiră Scărișoara,
Și cum umblă Sfinxu’, Tâmpa, cu Gurghiu’ la Bucegi,
Retezat, la culme, Omul, greu e astăzi să-l mai dregi,

A tăiat-o prin Curbură, Apusenii l-au tentat,
Nu mai e Întorsătură, înjurând chiar răspicat :
Dă-i în, Peștera Muierii ! de zmintiți și de mișei,
Vreau și io trai, ca boierii ! Păi…ce, Pirineii mei !

Valeriu Cercel