consideră că ești o emoție
și ți-e frică de vânt,
într-o cameră fără uși și ferestre.

plutești peste sicriele amorfe,
-cu cearcăne de cofeină-
printre cadavrele de smoală.

ți-e frică de lumina, ce te-ar putea zgâria
în retina obscură,
cu răsăritul din al tău amurg.

acum, dragă emoție, te voi lăsa
să-ți mângâi ego-ul,
aspru frământat de depedență,
să-ți mângâi mult iubitele
cadavre...