zăbovire în fața ferestrei
clipele
se rostogolesc pe clapele unui pian
plouă
aripi de fluturi strămută privirea în profunzimi de stele

deasupra apelor
întunericul strânge rufele pătate de rugină

jeturi de raze
filtrează umbele

o cheie uitată-
pe margini de râpe
aduce aminte cugetului de înțelesul înșelător al lucrurilor
proiecția ei în minte
e un zâmbet în paharul unui vesel înger
e femeia părăsită pe maginea drumului
e o romanță de duminică mohorâtă
e o cădere care rupe puțin câte puțin legătura cu toamna din noi
e o înaintare spre miezul fructului copt
care mută dorul spre Dumnezeu

cheia uitată pe margini de râpe
nu poate atinge ținta înțelesurilor coerente
dacă nu deschide și-o poartă





*




caută în poartă
calea ce duce la poartă
lasă pe prag
umbra morții

înăuntru
masa-i gătită
gustând noi înțelesuri
ochiul tău
va trece agale privirea printre dușmani
urechea ta
zumzetul vicleniilor îl va risipi printre valuri


sărituri din octavă în octavă
căderi
reveniri
sigur
se joacă cineva cu emoțiile

a murit caracatița paul: cine va răstălmăci viitorul

romanța lui rezso seress nu mai clocotește singurătatea
consfințirea nu mai este tatuată pe frunte de
gândul pătimaș

plouă peste semănătură
în suflet doar
cer limpede
liniștit de toamnă