ca să faci cafeaua la fierbător
trebuia să ai vechime pufoaica cea mai bună
bocnacii cu talpa cea mai bine lipită
și nelipsitul celular cu tărie în buzunar
ca o floare de ginerică

țigara trebuia de foarte mult timp
să-ți fi îngălbenit degetele

mansarda aceea jegoasă
cu ziare pe jos în loc de persane
decupată dintr-un scenariu romanesc
adăpostea o mână de oameni
vorba unora tunați și adunați
care atunci când își îmbrăcau salopetele
se schimbau complet

institutul de cercetare nu era nici pe departe
ca în filme prin laboratoarele atât de neprimitoare
cu bucăți de tencuială atârnând ca niște lilieci
întâlneai femei trecute de patruzeci de ani
grase și inexpresive vulgare în interior
lipite tot timpul programului
pe un scaun rotativ fără spătar
dezlegau integrame sau citeau horoscopul
se uitau la chinezării aduse de niște
'colorați' în sacoșe malboro spre vânzare
și toate astea în mijlocul unui aspru miros de cobai

noi băieții
nea marian nea nicu haplea
marinuș rosi eu intram în toate cotloanele
și camerele acelui institut pentru a muta
aparate mari decolorate ieșite din uz
o zi normală de muncă semăna câteodată cu o pierdere
printr-un labirint gemând de încăperi pestrițe
vedeai oamenii strâmbi lucrurile diforme
auzeai ce ți se ordona distorsionat
făceai totul cu niște degete
imaginare înșurubate în urechi
sau puse la ochi fiind conștient doar de trosnitul oaselor
când trebuia să ridici nu știu ce frigider
în care au înghețat atâtea și atâtea eprubete

rosi era nebun te înjura de gemulețe
rame și țigle zvârlea cărămizi în tine când îl supărai
pe care nimeni nu știe de unde le aducea
prin grădina institutului vorbea singur
și mânca cât noi toți la un loc
dar tot slab rămânea când mergea
își ridica mereu pantalonii foarte sus de buric

haplea împrumuta bani și te ducea cu vorba
era bătut zilnic de binefăcătorii lui
sumele nu erau mari deci și bătaia era pe măsură
cât să se audă să se știe
lucrase în armată dar nimeni nu știe de ce a fost dat afară
lumea rea spunea că din armată nu te dau afară dacă eși bun

nea marian se culca uneori direct pe masa din cameră
printre firimituri iarna cu șuba pe el
trăgea vânturi în somn geamurile mici
deși în număr de șase nu reușeau să reîmprospăteze aerul
se sătura cu un colț de pâine înmuiat în sare
era mereu neras spiritual și cred că asta
l-a ajutat să treacă prin multe
vorbea rar de femeile din viața lui

mai era nea nicu un sfrijit puțin șui de un umăr
era mai tot timpul beat a și plâns să nu fie dat afară
mai să se așeze în genunchi era cu ochii în patru
după ciubuc căruia îi zicea șpagă pe mine mă asculta
mai tot timpul îi aduceam aminte de fiul său
doar că nu îl băteam și nu îi luam banii

marinuș era de vârstă cu mine
am devenit ușor prieteni și cei mai exploatați fizic
cumpăram în pauzele de masă ciocolată laura
de la un strungar care le vindea pe sub mână
ne urcam pe o clădire și mâncam
povestind despre femei pcuri mașini

cel mai dor îmi este de terenul viran
aflat în partea de sud pe care iarba creștea în voie
până nea nicu era pus să intre cu coasa
acolo îmi plăcea să stau să îmi rumeg neputința
să mai arunc câte o glumă nesărată cosașiului
care se oprea prea des după spusele șefului
spre a-și aprinde o țigară ritual care pentru mine
ținea timpul în loc și mi-aș fi dorit să țină
până la infinit

în camera de la mansardă fierbătorul
pus într-un ibric maro sub un scaun lipit de un șir de
patru vestiare ne atrăgea ca un magnet
spre disperarea șefilor care ne căutau
când s-au prins într-un târziu
personajele erau altele
iar în cameră nu a mai întins nimeni masa pe un ziar
nu a mai mușcat nimeni dintr-o roșie
împroșcându-i pe cei din jur