Era o zi de vară la țărmul mării-n nord
Cu soarele pe plajă suav precum un vin.
Foșneau în vânturi pinii ca marea în fiord,
Te oglindeai în mine ca Loreley în Rhin.

Chemam din larguri marea cu mii de flori albe,
Să-și verse-argintăria lângă picioru-ți in;
Și visele-mi în preajmă-ți zburau cu aripi dalbe,
Dar tu-mi cântai în suflet ca fata de pe Rhin.

Aș fi voit cu brațul să te-nfășor ca vântul
Și ca lumina verii să curg pe șoldu-ți plin,
Să trec prin păru-ți moale, și-n briză răsfirându-l,
Să sting din mine cântul călătorind pe Rhin.

Erai acolo-naltă, dar rămâneai departe,
Te-apropiam cu gura, dar lunecai felin;
Simțeam aproape clipa ce și-astăzi ne desparte,
Reeditând finalul legendei de la Rhin.

S-a frânt în valuri luntrea iubirii-nfiripate,
Dar ochii tăi și astăzi mă ard ca un suspin.
Mă chemi din depărtare cu brațele-nălțate,
De-mi pare-un cântec totul, cu-o fată de pe Rhin.