Pustiu de noiembrie

E-atât de tristă toamna fără tine
Și-atât de mult pustiu în jurul meu,
Încât mă uit confuză înspre mine
Și Îl invoc mereu pe Dumnezeu.

Îți caut ochii veseli, privirea surâzândă
Și simt o greutate în sufletu-mi pribeag.
Cât mi-aș dori ca vorba-ți să ajungă
Spre-a-mi alina ceea ce ți-a fost drag!