bătrâni oranj spoiți cu boli
leșină pe umerii pământului
frunzele cad fără să clatine trecătorii
bălăciți în frustrări

mie îmi zboară gândul
la degete degerate de-un decembrie adormit
la zile mai calde
și la gura ei— atunci era fierbinte de-a dreptul

merg legat la ochi pe sfoară
deasupra unei prăpastii cu dinți dulci
aștept să cad orbește
în brațele femeii din cuțite de zahăr ars

o visez
o nebună cu ochi frenetici și
buze bolunde bolnave
născătoarea trecutului meu

umbra sa mă ține de mână până acasă
își coase gura înainte
să-mi sărute lobul urechii
dar tot tresar

când dorm mă țin singur în brațe
pe ea o strâng doar în visurile mele
acolo e încă fierbinte de-a dreptul
acolo sunt încă preafericit