roțile rulează neostoite pe șine
rotocoale de fum se ondulează leneșe prin gura albăstruie a ferestrei.
pământul e acolo
înghesuit într-o minge senină.

ești înfiptă în miezul imaginației, Pradă neîmblânzită
nu te-ai rătăcit,
ai crescut sorbind substanța ființei mele.
lumini țășnesc din privirea ta
când infing cu sete dinții în gâtul fraged .
ador buzele tale acre, ochii răutăcioși și inima caldă.
Doamne, ce gustos e!
să te torturez
apoi să ne supunem amândoi păcii.


mi -e ciudă că timpul zboară înnebunit, iar
trenul se scurge printr-o crăpătură a cerului..