Mi-am plăsmuit un suflet din țăndări de bolid,
Aerian și aspru, cu nostalgii de vid.
Sori stinși și-au stors cenușa din hăuri să închege
Năprasnicele așchii de mii de ani pribege.
Ecouri adunate din haosul astral
Mai gem și-acum în asprul meu suflet mineral.
Cu fire de-aur smulse solarelor sisteme,
Mai repede ca vremea alunecând prin vreme.

Fulg de nemărginire în coajă de pământ,
În inimă port dorul pustiilor senine.
Când clipa pământeană apasă greu pe gând
Desfășur albul viscol al stelelor în mine.

Mi-e dat să-mi caut timpul zburând din eră-n eră
Și să colind, eratic, prin secolii glodoși.
Tot ce-i contrast m-atrage, și-n mine, ca-ntr-o seră
Cresc palmieri alături de cactușii buboși.

Am aruncat la hârburi cântarul nemuririi
Și ciutura cu glorii banale de cișmea,
Și cumpănindu-mi visul cu rânjetul satirii
Fac lumea după chipul și-asemănarea mea.

Sunt cel dintâi Geneza-n batjocură să-mi ieu.
Eu singur îmi sunt șarpe în paradisul meu.
Cu inima-ncleștată în coama unui vers
ÃŽmi joc pe Prometeul gonit din univers.
Îmi bat în piept țărușuri fățarnice de rugă.
Schimb perlele-n grăunțe și fac din înger slugă.
În balta omenirii scuip larg și liniștit.
Viața cu trup de aur și solzi de glod mi-i dragă.
Cum drag îmi va fi vântul ce-mi va deschide largă,
Poarta pe care intri, culcat, în infinit.