oraşul ca un pitic neînfricat
aruncând săgeÈ›i de lumină în gura nopÈ›ii
pasageri cu fețe ridate
purtându-şi gândul din staÈ›ie în staÈ›ie
căpcăunul nesăÈ›ios
îşi leagănă în sincope burta desfăcută
riduri noi gânduri vechi
cât de singur poÈ›i să fii printre oameni
dincolo de geam brațe intersectate
ce adăpostesc iarna
ca pe un parlamentar cu privilegii certe
o voce răguşită sparge liniştea salonului
nimic nou în fond
cei trei crai de la răsărit împarÈ›ind 30 de arginÈ›i
şi cod galben anunÈ›at peste o È›ară a nimănui

de Crăciun toate drumurile duc spre casă...