privește-n pălăria mea
spune ce vezi

lipește urechea de tâmplă


gânduri de paie
aprinse cu-n amnar
nori de fum scot fulgere-n zar
luminând lumea întoarsă pe dos


trec sărbătorile
strălucind a tristețe
singurul om care are nevoie de mine de Crăciun
este El
poetul cu umbrelă
de la piramidă


în miezul cuvintelor
nu-s altceva decât arbori
ce sprijină ramuri
înfipte în cer
cu mister

pe gura paharului
prelinge
picătura de sânge
pe pietrele annei
vii ziditoare
izvoare

în loc de
urarea: să fie!
de la capătul digului
strig


LIBERTATE!







Constanța, 23 decembrie, 2010