Unduindu-se o vulpe
Rotind coada cu finețe;
Așezând cu șarm, în cupe,
Silicoanele mărețe,
Ridicând suav, fustița,
Un petec de pânză rară!
(O șmecheroaică lelița!)
Transparentă și ușoară,
Se preface că nu-l vede
Pe Martin care o soarbe
Din priviri, ah! se repede,
Când scăpă vreo patru boabe
De piper, căci încerca,
Să le pună-n vinul fiert
Și se prăvăli spre ea.
Fascinat parcă-i inert!
Căci zări ce voluptoasă
E vecina lui, ștrengara,
Ce dansa lasciv pe masă,
Ațâțându-l toată seara!
Ea-i zâmbește drăgăstoasă.
El se mustră-n sinea sa:
"Cum n-am văzut că-i frumoasă,
C-ar fi fost de mult a mea!"...
Frenetic, în pași ritmați,
Se apropie ușor.
Martin cu ochii holbați:
"Doamne, nu cumva să mor
Să ratez așa Zeiță!
O "glazură" dulce, vie,
Naturală, o porumbiță!
Un extaz și agonie!"...
Sângele-i hoinar prin vene,
Pulsu-i greu de controlat.
Vulpea se plecă alene,
ÃŽntr-un dans lent, incitant,
Peste trupul lui Martin
Ce era-n delir tembelul!
Ea-i șoptea vorbe de-alin
Și-i șterpeli portofelul!
Stând pe spate ca bufonul
Respirând cu greutate,
Hop! îi sparse siliconul
Când se ridică pe coate,
Căci prinse din întâmplare,
(A jurat că nu a vrut!)
Sânul enorm, între gheare,
Și-a rămas năuc și mut:
Uimitor, sânul "sadea",
Ușurel se micșora!

Vulpea jenată-a plecat,
ÃŽi pierise pe loc, zelul!
-Uff! ce seară de rahat!
Dar am baremi...portofelul!

Morala:

Când Martinii-s prea atenți
La vulpițe "naturale",
Mai cad și de nătăfleți
Cu ochii la silicoane!

17.12.2010 Aurora Luchian Vaslui