C-un coperiș, și umbra-i, se rotește
un scurt răstimp pestrițul efectiv
de cai, și-s toți din țara ce naiv
nainte de-a muri mult se codește.

Ci unii-s prinși de trăsurici, poprea,
ei totuși dârz privesc și barbătește;
un leu roșcat și rău îi însoțește
și când și când un elefant de nea.

Chiar și un cerb i-acolo ca-n pădure,
doar c-are șa și-o fată-albastră, mică
l-încalecă suavă, fără frică.

Pe leu, un băiețaș, o pată albă,
se ține strâns c-o mânușiță caldă,
și-arată leul dinții, limb rea.

Și când și când un elefant de nea.

Pe cai trec dinainte luminoase
copile, peste-arcarea lor zvâcnind
de ei desprinse-aroape; în toi de-avânt
privesc spre-altundeva, stingher atrase.

Și când și când un elefant de nea.

Și totul trece, trece spre sfârșit,
se-nvârte-n cerc și n-are timp deloc.
Un roș, un verde,-un cenușiu zvârlit,
un mic profil țâșnește la noroc.
Și câteodată,-un zâmbet se năzare
prea fericit, te-orbește și dispare
în acest orb și fără preget joc.