în seara aceea uitasem

uitasem cu totul să-mi pun armura și zalele
mantaua de ploaie ochelarii de cal și zâmbetul meu înțepat
eram doar o băbuță aproape cuminte cu gândul la fluturi
despicam firele funigeilor în patru în opt
cu migală
erau lipicioase și degetele mele răbdătoare începuseră să tremure
de atâta-ncordare când ai apărut tu ca o ploaie după o secetă prelungită
și ai împrăștiat toți funigeii aceia îndelung răsfățați

am râs amândoi am oftat și am plâns
sorbindu-ne cu nesaț și cu teamă
ne-am privit oglindiți în copiii din noi și-am rămas până azi
doi copii nesătui visându-ne fluturi