am încetat să cred că viața e un joc
și cum că timpul seacă izvorul tinereții,
căci iată-ne, în apogeul vieții,
ne regăsim-n-același epic loc.

și nu, n-avem aripi pentru zbor
și ochii noștri abia că străpung zarea,
a încetat în ei să se înece marea.
trăim debusolați prezentul muritor.

nimicuri efemere ce tind spre ideal,
neânsemnate rânduri de gânduri și de piei
urmând orbecăind lichele și mișei,
ne bucurăm trăirea în fastul ireal.

și vom rămâne trupuri zidite în noroi,
cu fețele-ncruntate mimând absurditatea
că pe parcursul vieții, jucându-ne cu moartea,
am construit o lume mai bună pentru voi.