Mai erau litere care se puteau culca unele lângă altele,
năpădind pe străzile poemului;
mai erau dureri prin ungherele sufletului,
întrebări, în albia seacă a așteptării…
tristeți și șoapte
de la ultimul tău sentiment
rostogolit între ochi și gleznă…

Mai era un fir de nimic,
ca un suflet vopsit cu tot felul de culori…

Mai erau dimineți,
într-un pustiu prăfos, cu pași nesiguri,
în care-am fi putut învăța
- de la o margine la alta a frunzei,
de la o margine la alta a privirii -
alte cuvinte, cu răni subțiri în buzunare,
alte litere, năpădind pe străzile poemului…

Ileana Popescu Bâldea