Cea mai adâncă voce
cu care Dumnezeul a creat Lumea
este vocea ta
ea vine din pădure

din noapte
din haos
ascult la telefon
această voce

din pădure
din noapte
din haos

Când se va lăsa seara
voi scrie un nou poem
acest poem va purta numele meu
moartea universală

când mă voi trezi din somn
și voi privi fereastra
înghețată mâinile mele pline de sânge

îmi vor aminti
că anul în care m-am născut
nu este anul meu
ci anul în care am trecut
pe sub Anul Domnului

Pe tine te iubesc
fiindcă nu te-am cunoscut niciodată
eu sunt slab tu fă-mă tare
acum a căzut ninsoarea peste oraș

eu am început să plutesc
peste oraș cu această
ninsoare albă

cerșesc luminoasă
la ușile voastre

Toată viața mea
nu a fost
decât boală și artă
ceea ce am câștigat

nu a fost decât
sentimentul morții

Azi dimineață am văzut bruma strălucind
cristale pe ierburile verzi
scuturate din zilele de altădată ale paradisului

oițele s-au strâns
unele lângă altele
în staule
nu mai au ce paște
decât frica

fulgii de zăpadă
nu vor întârzia să cadă
în apropiere
se aude urletul lupilor

care dacă nu ne mănâncă
pe noi se vor mânca pe ei
și astfel vor pieri
ultimele stele de pe cerul albastru

Vreau să scriu
în încercarea de a construi un drum
bătut cu diamante spre tine
vreau să scriu cu nepăsarea

de a ajunge la finalitatea
care nu este scopul nimănui
vreau să scriu în sensul zădărniciei
de a te face frumoasă

vreau să scriu
în speranța că
poemele mele se vor naște ca îngerii
dintre coapsele tale

vreau să cred
că despre vocea ta
toate aceste litere bolnave
îți vor aduce aminte

că eu am plecat pentru totdeauna
și nu mai vreau
să scriu despre nimeni

Eu nu cred că tu vei muri
eu cred că tu te vei transfigura
într-o pasăre de noapte
de la Atena o cucuvaie

pasăre de noapte
care-mi ciripește la ureche
cine ești tu
de unde vii
încotro te duci

Pustiu e ceasul
părăsită ora
tu ești de-acum
femeia tuturora

și Maica Domnului
urcând pe munte
îmi pune steaua
roșie pe frunte

în această noapte
cu fața plină de sânge
nu mai găsesc
nici o punte

să-mi întâlnesc sora
fericit este cel
căruia viața i se frânge
și nu mai poate plânge

Stau sub ramurile
însângerate
ale vieții tale
mă rog să trăiești

nu cred că mă vei păsări astăzi
în ceasul deznădejdii
și al rugăciunii

te rog să rămâi
pe acest pământ
cu ramuri însângerate

Sânul tău e albastru
de ce gura mea
îl caută cu atâta înflăcărare

e poate cerul
la care mă cheamă
Tatăl meu


De ce este sărman
sufletul poetului
numai el este nemuritor
numai el suge la sânul Tău

amintirea
numai de acolo
așteaptă el binecuvântarea
vai mântuirea


Să-ți aduci aminte
am sângerat pentru tine
fața mea este plină de răni
nu mai pot vedea lumina soarelui
Doamne Dumnezeule
de ce m-ai părăsit

Fortuna labilis
și-am șoptit la ureche
un salut o rugăciune
lângă biserica Amzei
și tu ai răspuns
cu aceiași pace
în suflet
pe care ți-o doream și ție

Benedictus

Doamne îți cer iertare
pentru răul
pe care Ți-am făcut

Tu nu aveai soție
și eu m-am declarat
fiul Tău

Doamne îți cer iertare
fiindcă am uitat
că m-am născut din femeie

aici pe coasta
plină de arșiță
a pământului nefericit

într-un grajd cu animalele
domestice în satul Betleem
cu adevărat eu cred
că sunt Fiul Tău iubit


Îmi pare bine că ai ajuns
până aici
îmi șoptește
diavolul la urechea stângă

până unde se poate merge
îl întreb eu
plin de curtoazie

păi suntem în iad
încă nu ai înțeles
sensul vieții tale


Cupa amărăciunii
vine din mâna Ta
oare cine ești
Tatăl sau Sfântul Duh
fiindcă eu sângerez
ca fiul la picioarele Tale
și abia aștept
să mă scufund
în această mare roșie
și să scot Crucea
cu care voi lumina universul


Încet trebuie să cobori
ascultând cu urechea
ce spun cu urechea
cu gura la ce spune

la ce clipotește
gura ei din adâncul
cel prihănit al iadului
hohotind trebuie să cobori

în groapă
în vagina getium
acolo vei găsi pacea
și liniștea


Când intram eu pe pragul
acestei case
se cutremurau zidurile

vecinii ieșiți pe scări
se întrebau
a căzut luna din cer
a venit Mântuitorul

când intram eu
pe pragul acestei case
se cutremurau sânii
tăi albaștri și băteau
clopotele în ceruri


În fiecare după-amiază
un om se furișează
în patul tău

el este însoțit
de toți îngerii
acolo aș dori eu să mă întorc
ÃŽngerul Negru
izgonit din paradis


Eu am venit aici
să mă rog
nu huluiți
nu strigați pe străzi

sus romanii jos romanii
eu am venit aici
să mă rog


Câtă lumină văd
în paharul acesta
pe care îl beau
Doamne oare Tu

mă aștepți acolo
oare jertfa
și suspinul din urmă
al Fiului Tău

ia de la mine
paharul acesta


Să nu te
neliniștești
să nu te supere nimic
copilul meu
ești ocrotit
de Dumnezeu


Doamne de ce
m-ai părăsit
unde sunt oițele albe
care mă conduceau

la plaja mării negre
unde este drumul
Tău pe care să apuc

unde sunt oițele albe
care behăiau
aruncându-mă în valuri
mării negre


Te aștept
n-am ce să-ți pregătesc
în casa mea
bântuie nefericirea
și nenorocul
dar voi căuta
în altarul zeilor
unde numai eu am acces

dintre muritori
o băutură
care să ne ducă
pe lumea cealaltă


Hai ridicați paharul
a noastră este viața
să bem să treacă noaptea
să vină dimineața

cu bruma deznădejdii
pe degetele mele
vai strălucite stele
satanice inele


Un ecou
dintr-o inimă
care nu mai bate
lângă mie

încă o dată
cu lacrimi în ochi
te întreb
la ce folosește arta

De ce oare obrazul meu este
atât de întunecat
în acestă noapte
doar am văzut
surâsul Tatălui meu
în Paradis așteptându-mă
cu toată grația

nimic nu mă poate opri însă
din plâns și rugăciune
eu știu că viața mea
a fost dăruită

pentru lumea aceasta
lumea aceasta sunteți voi
aveți datoria să duceți

mesajul acestei vieți
care se stinge
Acolo


Pentru ce ne-ai adus
pe lume
Doamne
Suferința și Pacătul

Iată ștreangul
și spânzurătoarea
iată Crucea pe care
trebuie să Te răstignești

Tu Fiu al Omului
acesta este gustul sărat
al sângelui

îmi face plăcere
și-mi mângâi barba
albă de indian
al Occidentului

Doamne
ia de la mine paharul acesta
mă întreb ca un copil
bătrân
de ce oare te temi de moarte


Eu ți-am spus
că am venit aici
pentru pacea și rugăciunea
poporului meu

rătăcit
eu ți-am spus
că de la sânul tău
îmi aștept

laptele care să
lumineze cu stele
drumul robilor
călătorind cu lanțuri la picioare
prin noaptea cea fără de sfârșit


Scriu pentru aceea pe care
n-am văzut-o niciodată
nu știu cine are curajul
să aștearnă aceste vorbe pe hârtie

acea femeie pe care eu
n-am văzut-o niciodată
are o voce albastră
ca a lui Dumnezeu
care a făcut lumea

din amintirea unui coșmar
când s-a trezit într-o bună dimineață
și s-a îngrozit cât este de singur
în acest dormitor cu geamuri înghețate

unde eu stau acum și-mi fac rugăciunea
ocrotit de amintirea unei voci albastre
fii fericit Doamne că nu Te-am lăsat singur


Sunt fiu al păcatului
de ce nu mă poți ierta
Doamne

Tu m-ai adus pe lumea asta fără sens
tu trebuie să-mi acorzi
o șansă

nu pentru acestă lume


Despre povara sufletului
ce să zic
tot mai gârbovit îmi târăsc
pe stradă umbra nesigură

cu trecerea anilor
dau de mâncare
firimituri de pâine
vrăbiilor care-mi bat
cu ciocul în fereastra înghețată

dimineața mă uit
de la balcon
și nu-mi vine să cred
că încă mai trăiesc