casa noastră era o barcă galbenă ancorată de cer
în bucătărie dimineața se rostogolea cald pe masă
ca o pâine rotundă scânteietoare
fiecare bătaie de inimă tăia felii egale
ce rămânea, mama strângea cu grijă pentru păsări
în spatele ei se adunau rânjind haitele luminii


răbdător, singur
surâsul ei –
un năvod trist într-o mare de neoane
explodând
în tăcere