agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4145 .



Greierul de acasă
poetry [ ]
din ant. Poezia română actuală

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Marin_Mincu ]

2011-03-09  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Părinților mei
”Ai venit pentru tine,
ai venit numai pentru tine...”



1.

Am adormit pe furiș
cu capul pe căpătâiul feciorelnic
întins în patul de lemn
scobit în mod secret
precum arborele lui Ulisse;
ca un bou de povară-am adormit
o jumătate de rotație planetară
învelindu-mă cu aerul din copilărie,
cu aerul magnetic al camerei mele
de adolescent imberb citind
toată noaptea romane de 15 le doxuri,
cu aerul viu conservat în abajurul cu ciucuri
ce a ieșit și-n fotografia aceea
făcută special pentru prietena mea
din Germania cu care corespondam în clasa a zecea
(ea era o bună canoistă
venea des aici în competiții sportive -
nu mi-a plăcut însă
nu e genul meu i-am spus lui Irmi
care mă ajuta să-i scriu în nemțește
mai bine nu-i mai scriu
și nu i-am mai scris)

2.

ce faci sau ce mai învârți?
m-a întrebat un greier ascuns
într-un colț al scrinului
știut doar de mine: un poznaș ce nu mă lăsa niciodată
să dorm
nici când eram aproape prieteni:
(oricum cel mai bun confident)
de ce te-ai întors?
ca să-i văd pe bătrâni
(i-am răspuns dormind
mai departe ca un taur centaur)

nu, tu minți, ai venit pentru mine
ai venit numai pentru tine
altfel de ai dormi așa
de ce ai fi așa de lacom să dormi
nu vezi că sforăi de se zguduie casa
nimeni nu se mișcă de teamă
să nu trezească „băiatu'”;
tu ai venit numai pentru tine

3.

am venit să sap via să curăț pomii de omizi să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că stai în vie toată ziua
te zgâiești la frunzele verzi
le strivești și le bei clorofila
te uiți la strugurii copți
le numeri boabele cu o prefăcută naivitate
le storci mustul și te ungi cu el pe corp
ca și dionysos
tu ai venit să înveți cum sunt frunzele
cum sunt strugurii
cum e via pentru că uitaseși
nu vezi că te uiți la omizi toată ziua;
le întorci pe o parte pe alta
le cauți ochii lor mici
le numeri perișorii negri de pe burtă
le omori și le dai la găini
apoi te bucuri că îți aduci aminte...

4.

am venit să repar gardul cel vechi
să repar acoperișul de la camera de la stradă, să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine,
ai venit numai pentru tine
nu vezi că te uiți prin spărtură dincolo
te uiți și nu te mai saturi de uitat
te uiți ca-ntr-o altă țară
ca-ntr-o altă planetă
ca-ntr-o altă viziune interioară,
hai, recunoaște,
tu uitaseși cum arat-o spărtură
cum arat-o casă...

5.

am venit să sap grădina
să pun semințe-n pământ să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că stai și te uiți la sămânță
ca la o monadă leibniziană
la felul cum e făcută sămânța
cum sunt cotiledoanele
și cum e alcătuirea ei dinăuntru
te uiți așa pentru că uitaseși
la ce servește sămânța
de ce se seamănă ea în pământ

6.

am venit să vărui casa
să vopsesc uși ferestre să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că te uiți la casă
ca și când n-ai ști
din ce gen face parte
și de ce trebuie văruită
de ce mai trebuie ea văruită
dacă nu știi de ce gen e
de mai trebuiesc vopsite ferestrele
dacă nu știi de ce uită ele-n afară
de mai trebuiesc vopsite ușile
dacă nu știi să le-nchizi
și nici să le deschizi...

7.

am venit să-i văd pe bătrâni repet
(de ce nu m-o fi slăbind deloc
această lighioană cicălitoare
că doar nu l-am tratat niciodată fără consideraie
ba chiar aș afirma
că am fost un adevărat domn
în ceea ce-l privește
nu am băgat niciodată dezinsecția
și nici nu l-am înscris în cartea de imobil
ca să plătească chirie
dar pe cine nu lași să moară
nu te lasă să trăiești)
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine măgarule
nu vezui că ei plâng aprig de câte ori
te văd pe tine
ei plâng și tu nu poți să faci nimic
ca să-i oprești
nu poți să le spui
ca să-i convingi
cuvântul tău e gol
pentru urechile lor astupate
gesturile tale sunt mincinoase
pentru ochii și privirea lor
vorba ta este falsă
pentru singurătatea și durerea lor
nu le mai ajunge
vocea ta acum
nu le ajung
gesturile tale de acum
nu le ajunge
nici ființa ta de acum
ei te vor așa cum te știau
dar tu nu mai ai timp
ai auzit?
nu mai ai timp
să fii așa cum te știau ei
așa cum te cunoșteau ei
așa cum...

8.

ba am timp că de-aia am venit
și d-aia dorm fiindcă am timp
și nu m-am schimbat și...
nu, tu minți, n-ai timp prostule
și dormi fiindcă numai acolo în somn
tu te visezi că te-ai întors
cu adevărat acasă
că bătrânii sunt fericiți că te-ai întors
că totul e bine
că nu te-ai schimbat deloc
că...

9.

ia mai taci dracului din gură
pocitanie neagră și imposibilă
că acu' te strivesc cu o palmă
mai bine lasă-mă să dorm
nu vezi că am treabă
și că nimeni nu mă deranjează
în afară de tine...
cri-cri-cri-cri-cri-cri
(îmi răspunse greierul meu de acasă)


Slatina, 1981

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!