lipită fruntea mea de lună
încrezătoare-și cheamă dorințele și somnul
căci unde zbor sub pleoapa grea lăsată
mi-e drag în a cunoaște chiar abisul

o casă sub iederă vibrează subtil mistere
și cum fereastra e deschisă și deci mă cheamă înauntru
o aripă-i atinge tocul negru iar camera mă soarbe
sete ca de bărbat o foame ce mă prinde
într-un vârtej ciudat și umed și fierbinte

nici răsăritul în clipe picurate peste gene
nici orologiile toate bătându-și gongul deodată
nimica par
căci unde zbor sub pleoapa grea lăsată
mi-e drag în a cunoaște chiar abisul

tu mă privești stând lângă pat
și mă cuprinzi în liniște cu mintea blândă
iar liniștea pătrunde din multe unghiuri visul
oftează trupul se curbează apoi moale se lasă zilei