De ce te ascunzi tu de mine,
tu în mine,
de ce îmi cauți un loc cald în pământ?
Oare nu știi
că dragostea pe care ți-o port
se va înălța în carnea ta
ca un spic de aur?
Oare nu știi că în lumina ochilor mei
tu ești cel ales,
cel dintâi,
să vii în fața mea, în armuri sclipitoare?

Lasă-mă să cred
că sfârșitul este o mare împărăție și că
toate s-au petrecut.
Lasă-mă să te privesc,
așa, cu coada ochiului, dacă taină vrei
să rămâi.
Þie îți aduc jertfe de miresme,
de isop și mentă, ție mă închin.

Când vei fi obosit,
eu îți voi aduna oasele pentru odihnă,
când vei fi necăjit,
eu în brațe te voi lua, ca pe prunc

și când într-o zi,
din nebunie mă voi ridica
și voi putea înțelege că tu nu ești,
n-ai fost niciodată,
soarele va începe să se învârtească în mine
ca o roată cu spițe.






(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)