Când luna lin răsare,
Și-apune soarele grăbit,
Ea-n chip de înger îmi apare,
Din mii de stele făurit.

Îngerul meu se dovedește
De fapt o zeiÈ›-a fi,
Cu trup ce te înnebunește
Oricât de cast ai fi.

Eu stau uimit și o privesc
Cum tremură sfioasă,
Și din senin eu o doresc
Și-i spun c-o vreau crăiasă.

Ea pare-a fi acea aleasă
Să mă scoată din al meu chin,
Că viața-mi foarte păcătoasă
E plină, plină de pelin.

Pe zi ce trece tot mai mult
Ea dragă-mi este mie,
Și am rabdare, și-o ascult,
Și sufletu-mi reînvie.

Iar ochii ei ca două mări,
ÃŽn valuri clocotinde,
Mă atrag în departari
Spre țărmurile sfinte.

Sosită brusc în lumea mea,
Vrăjindu-mă zâmbetul ei,
M-ademenește și-uite-așa
Pășesc grabit spre lumea ei.

În brațe ușor ea ma ia
Când sincer îi vorbesc, șoptesc
Că eu doar și numai pe ea
Cu tot lăuntrul o doresc.