Că era iarnă și era greu
Iar pe pământ venise Dumnezeu
Să arbitreze un pogrom
Între bacterie și om

Îi luase martori pe Socrate și Bacil
Judecător ales era un heruvim
Procesul dezbătea problema
Cui e încredințată Terra

Spunea Bacil că totul e o sferă
Dar nu antroposferă
Că omu-‘n infinitul univers
Este minoritar și fără sens

Că împărat era bacilul Koch
Iar lumea o bacilosferă
Că evoluția-i cu capu-n jos
Și homo e-un sărman anost

Aceasta-i ordinea firească
Când un bacil dispare nu se știe
Nimic nu erodează-n temelie
În locul lui apare-un milion

Însă atuncea când dispare-un om
Se prăbușește-un univers
Cum poți zidi perfecțiunea
Pe-un gol așa de mare și de efemer!

Pe cine-ar prefera eternitatea
În bătălia dintre Koch și Om
Ar da ea șansă unei lumi de gol
Ori uneia din clipe-milion?

Ce sens să aibă calitatea
În starea ei antropomorfă
Când decisivă-i cantitatea
În ipostaza ei baciloformă

Perenu-i clipa de infiniți ce mor
Ori goluri de homo gânditor?
Măsura lui e timpul stătător
Ori unduirea de spațiu trecător?

*
Ne cufundăm în paradox
Când timpu-i cantitate muritoare
Iar spațiul e nonexistul gânditor
Ce e etern și ce mai este efemer?

Dacă timpul nu-i etern
Nonexistu-i efemer
Moartea e deci trecătoare
Numai viața-i infinită!

Rămânem cu întrebarea:
Ce e viața, ce e moartea?
Omu-i geniu efemer
Bacilu-i muritor etern!

A morții-i veșnicia ori a vieții?
Să fie oare eternul clipa
De infiniți bacili ce mor
Ori este golul de geniu gânditor?

Fiindcă „ mai întâi a fost cuvântul”
Tot căutăm mereu răspuns în logos
Dar oare n-o fi altul adevărul?
Soluția nu e cumva în număr?

**
Mai cugeta sărmanul hervim
Logosul este rostirea ce zidește
Numărul e Unicul și Trinitatea
Atunci ce-i viața și ce-i moartea?

Și-l defini atunci pe om
Drept nonexistul gânditor
Iar pe bacil îl decretă
A fi el existentul muritor

Cum poate el, bacilul muritor,
Ca să ucidă nonexistul?
Stăpân pe Terra, deci, nu poate fi
Decât un homo gânditor!

Între etern și efemer
Abia mă nasc și-apoi disper
Că-s clipa unui Univers
Întâi dispar și-apoi gândesc!