Habar nu am,
cine-mi va moșteni singurătatea.

Arareori se-ntâmplă,
să găsim părtași neființei sufletului.

De unde atunci, luciditatea durerii?
A cui e, cine-i, dacă eu am murit împreună cu mine?
Ce gol cu formă de-ntunerec
mă sângerează tandru ca un ficat de Prometeu
îndrăgostit de puțina căldură a limbii ciocului revenirii exacte?

Mai linge-mă te rog încă o dată,
'nainte de sfâșierea celui ce te-ascunde…