Ploaia aceasta
Imi dactilografiază gândurile
în rafale...
cu nepăsare.

Le prăvale
In țărâna din mine
Aridă...cuprinsă...fără urcușuri,
Fără vlăstare.

“Pământul fără de apă Þie”!

Þie se întinde la picioare
Să-l calci,
Să-l frămânți
Și să-l arzi...
iar când odihnit și rotund
Va zăbovi sub umbra mantiei Tale...de dor și salcâmi,
Dă-i răsuflare de Viață,
Dă-i suspin necuprins
Și freamăt nestins !