țin acest fir în mână și nu mă pot hotărî. nu am nimic din fandaxia brazilor de
crăciun. nici din sinceritatea becurilor. ieri era cu totul altceva. eram hotărât.
dar m-a întrerupt soneria. gunoierii voiau să știe dacă am câine. le-am răspuns
că nu mai am de mulți ani. s-au arătat foarte mirați. nu ajunseseră la ușa mea
urmărind firul. dar o consistentă înșiruire de rahați le-a indicat acest loc. faptul
că râdeam i-a enervat și mai tare. de asemenea răspunsul. când mă îmbăt și dau
într-o groapă nu o pot părăsi dacă nu o astup. orice expunere mi se pare indecentă.
cum? vecinii au auzit lătrături în casa mea? tot ce se poate. nu am știut niciodată
ce aud vecinii.

în ajunul unei sărbători e foarte simplu să te împaci cu oamenii. i-am invitat
înăuntru și i-am așezat la masă. cu greu am adunat doisprezece scaune. de fapt
câțiva dintre ei au improvizat o bancă din două lăzi de bere și capacul sicriului.
de ce îl țin în casă? l-am primit cadou. mi l-a expediat prin poștă un prieten
înainte să ia decizia de a fi incinerat. nu păreau lămuriți. dar nici foarte dornici
să afle mai multe. prin urmare m-am împotrivit evaziv când i-au cerut celui mai
țigănos dintre ei să le cânte. ceilalți îl acompaniau bătând darabana în masă cu
degetele lor pământii. m-am ridicat și le-am adus o sticlă pentru drum. moment
în care țigănosul m-a pupat pe obraz.

apropo am vrut să știu înainte să iasă hârlețul la ce vă folosește? ăsta? cum să
vă spunem… în timpul liber suntem gropari