declarație de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi ești pe veci stăpâna,
cu tine simt și eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-așterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiridușu-n colivie.


mi-aș pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
și să văd dorul cum plânge.


eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
și printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape
și în albastrul meu iris,
aș vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ștergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

1 iulie 2011