asteptarea e un salt absurd intre da si nu,
intre a fi si a zabovi, cand nici iubirea, nici ura nu au vreo valoare

eu astept-fosnet de ganduri dezfrunzite din arborele meu cardian
ramificatiile sunt atat de inradacinate in mine incat
prin panza de radacini si ramuri la suprafata si in adanc
se cutremura toate

eu sunt asteptata-o campie arida si stearpa in care cortul din piei de capra pastreaza flamanzi paruti peste noapte si foamea are o singura fata, una incruntata

eu ma astept-o fire plapanda care abia sta in picioare,
care intinde privirea atat de mult in zare incat ii ia din culoare,
care asculta doar harfa si corn, o muzica atat de rara,
care simte doar suspine mute si surde si se strecoara