Toamna venise când
mi-am aruncat prejudecățile într-un sertar
și cu un dulce"adio!"
pe furiÈ™,am pecetluit frunzele de stejar
jilave,ruginite
la fereastra cu pleoape îngenuncheate
de noaptea în care
argintul lunii și roiuri stelare sunt ferecate.
Timpul încremenise când,
lăsând în urmă,fără regret,potecile fumurii
unde adesea
mi-am irosit clipele fugărind fluturi candrii,
mă pierdeam domol,
cu inima zgribulită în căușul palmelor,
spre un tărâm
tulburat doar de ecoul sobru al harpelor.
Zeii zâmbeau când
printre franjurii iederei cu sfială m-am strecurat,
dincolo de care
Câmpiile Elysee,sclipind,m-au întâmpinat
și trudită
de voluptatea iremediabilă
din preajma mea
am adormit
cu tâmpla rezemată de jilțul străbunei Rheea.