Urata-i toamna

Ce dor m-a luat de vara cea trecuta,
C-un pas fugit-a de la geam,
Si am ramas cu toamna ofilita
Cand doar o raza mai vroiam…
Vazand aceste frunze vii
Cum ruginesc, si cad si se aduna,
Am inteles ca’s vremile tarzii,
Si soarele insista sa apuna.
Se-ntuneca cararile si-i rece,
Ma intristeaza lumea mohorata,
Degeaba vreau curand eu ca sa plece,
Caci a venit si este hotarata.
Urata-i toamna si imi face-n ciuda,
Mi-a inghetat faptura intr-o clipa,
O-njur, dar nu vrea sa m-auda,
Ba pe deasupra imi mai da si-o gripa.
Frumos ti-e peisajul, n-am ce zice,
Culori–ti sunt renumite in tablouri,
Artistii te iubesc in proze epice,
Si-ti preaslavesc frumosii nouri.
Dar mie, scuza-mi ironia,
Tu, toamna cred ca esti perversa,
Ti-arati prea brusc azi tirania,
Si nu te uiti la partea-adversa.
Putin mai lent daca veneai,
Sa ne obisnuim putin cu tine,
Mai dulce parca imi pareai,
Dar nu te-ai mai putut abtine.
Tu ai venit pornita si nervoasa,
Ne-ai aruncat rafalele de vant,
N-as vrea sa fiu rautacioasa,
Dar parca nu iubesti acest pamant.
Intunecimea-ti ma deprima,
Fiorii reci ma-mbolnavesc,
Ce mie-mi pare-o Hirosima,
Tu vezi ca pe ceva firesc.
Mai bine iarna, chiar de-i frig,
Da’i plina de lumina si senin,
Ti-e drag sa stai pe al ei dig,
Caci nu te-nteapa cu venin.
Urata-i toamna, dar e-aici,
Si vrea sa stea vreo doua luni,
Si sa ne faca pe toti mici
De frig, starnind compasiuni.
Ma incalzesc cu dorul verii,
Ce a gonit-o toamna ieri,
Ma-mbie fumul asteptarii,
S-adorm pe-aici, pe nicaieri…