Abia că artistul poate pieptăna visele nehotărâților
care se tem a umbla la nuanțe,
amestecându-le incoerent până când le plâng pânzele, stoarse de culoare.

Pășim cu aceeași greutate, ținând cărările la mijloc, acolo unde sperăm că se vor întâlni.
Îndoim agrafele noastre în dragoste, căci încă nu ne putem prinde,
la un moment dat se vor rupe și nu vom avea bani să ne cumpărăm altele.
Atunci, vom cerși agrafe nepotrivite care nu vor putea să ne țină visele și vom plânge în neputințele lor.

Va durea atât cât foarfecele ne vor tăia unul de altul.
Știind că nu vom mai avea pe unde să ne trecem mâinile,
vom geme în capăt de suflet,
uitând că sângele nostru ne țese în toate colțurile.