Din toamna bătrână, cu frunza căruntă
Mi-aleg timpuriu doar corola-ți,
Că vântul nici azi nu pătrunde-n natură
Rămân cu tăcerea-ți.

Și frigul îngheață insipida tăcere,
De parcă cuvinte s-au scurs.
Acestea îmi par efemere și grele,
Iar tot ce-am sperat, s-a cam dus.

Doar nori alburii mai taie văzduhul
Din inima blândei tăceri.
În mine resimt și durerea și-apusul
De parcă și azi e încă tot ieri.

Lumina gălbuie din frunzele moarte
Rămas-a pe-aleea risipită de gânduri.
Nici ploaia nu șterge răbufnirea din șoapte,
Nici cerul n-atinge pământuri.