De ce să te-ntristezi dacă Luna e galbenă?

De ce s-o faci dacă cineva plânge,

Dacă frunzele cad și apa nu curge?

Dacă îngheață un suflet,

Cum poți plânge? Când un lanț s-a rupt,

Și el ți-a fost dat, înainte de-o cruce.

De ce să verși, când apă nu mai e,

Și-n vene îți trece-un suc plin de prafuri,

Dar dulce…?

Când în casă, doar un bec e-aprins,

Și camere goale, doar de praf sunt răpuse?

De ce să suspini, când tot ce-a lăsat,

E scrum, și vântul duce?

Toate se udă, toate-au mai fost,

Și uite, mai sunt, și-n veci vor fi spuse.