mi se zbate ochiul de nesomn coraline
într-un câmp peren de maci sângele cald e ca un vin cu scorțișoară
îl simt și beau
și-l beau până plesnește inima în mine precum o căpușă sătulă

a început să ningă des peste umbra mea
nu mă mai tem coraline
am văzut micimea trupurilor noastre și n-am putut să mișc un deget măcar
ca să întreb sau să mă cert cu el de ce
de ce mă privești așa descoperită când îți privesc brațele iar mă tem
că voi ninge de data asta peste tine
te vei topi și-am să mor de dor coraline
o să mă aștern pe chipul tău neted
și tu vei fi deznodământul
tragedia zilelor zilelor mele