Câtă apă a ajuns
ÃŽn marea de sus a psalmilor,
Câtă zăpadă a plâns
Până la malul magilor...
Cât lemn s-a nevoit
Până la scara spre cer,
Cât foc a iubit
Până la raze de porumbel...
Câte flori au murit,
Câți nori au tăcut,
Câți cai s-au rănit
Până la Adamul cel nou...
Azi mulți își întorc ochiul barbar
Spre pajiști veștejite din lipsă de dar,
Azi mulți se-nchină nimicului mixt,
Lucrând variat întunericul trist.
Dar noi să mergem în Viflaim,
În iarnă albită de Adevărul sublim,
ÃŽn iesle cu paie suflate frumos
Să se nască în pace pruncul Hristos !