Cu un an înainte, am petrecut Revelionul la un local din Vulcan, unde a fost tare bine: ieftin, cald, mâncăruri alese, muzică bună, atmosferă plăcută. De aceea, de această dată, nu a fost greu de stabilit unde vom petrece noaptea dintre ani. Teodora a refuzat ideea de a-și sărbători cei 18 ani împliniți chiar în 31 decembrie, preferând să meargă, cu un grup de colegi, la o cabană. "No problem", ne-am spus, putem merge iar la... „No problem”! Zis și făcut.
Localul ne-a așteptat la fel de cald, gazdele – familia Muțiu – la fel de zâmbitoare. Întâmplarea (deși înclin să cred că nimic nu e întâmplător) a făcut să fim repartizați la masa organizatorilor, la care se aflau gazdele și câțiva apropiați ai acestora. După miezul nopții, domnul Muțiu a anunțat că va organiza concursuri cu premii, pentru doamne și domnișoare, la fiecare masă acordându-se câte două premii. Juriul: doi bărbați de la o masă vecină. Probele au fost diferite, dar gândite special pentru a crea veselie. După ce s-au desemnat câștigătoarele la vreo patru grupuri, a urmat o pauză de dans. Când a revenit la masă, i-am spus domnului Muțiu că, atunci când îmi va veni rândul, vreau să spun o epigramă. S-a uitat cam mirat la mine, s-a gândit un pic, după care, cu o intonație demnă de un actor, mi-a spus o frumusețe de epigramă pe care nu o mai auzisem. Să nu rămân datoare, i-am spus și eu una. Și tot așa, până am ajuns să avem un adevărat duel epigramatic. Văzând nedumerirea mea (trebuie să recunoaștem faptul că nu ni-i dat să întâlnim iubitori de epigramă, toată ziua) m-a lămurit că a fost elevul epigramistului Nicolae Petrescu. Se vede că domnul profesor a știut să-și facă elevii să îndrăgească și epigrama, nu numai matematica. Mirarea mea creștea pe măsură ce constatam că știe nume de epigramiști, intuiește poantele epigramelor spuse de mine și se dovedește a fi un critic înnăscut. Mi-a vorbit apoi despre o carte primită de la profesorul dumnealui și mi-a promis că mi-o va aduce de la Pitești, orașul unde locuiește.
După pauză, s-au reluat concursurile și, când a ajuns la masa noastră, m-a omis dintre concurente, dar a anunțat că voi spune o epigramă. M-a trimis la microfonul băiatului care se ocupa de muzică, spre a fi auzită mai bine. Mă gândisem la o epigramă pe care am scris-o cu un an în urmă, la un concurs organizat pe grupul Epigramatic, care se potrivea, acum, ca dedicație:

Gazdele, după Revelion

În zori, când peste toată casa,
Tăcerea-ncet, încet se lasă,
Ea, obosită, strânge masa,
El, musafirii de sub masă!

Și – dacă tot a prins publicul gustul poantelor – le-am mai oferit, bonus, două epigrame de sezon, precizând că sunt scrise de doi prieteni, mari epigramiști. Este vorba de „Telegramă de Crăciun” a lui Ioan Toderașcu și „De sărbători” a lui Laurențiu Ghiță. Am primit un premiu drăguț, ceea ce l-a determinat pe soțul meu să spună ceva de genul: „Nici n-a început bine anul și te-ai și grăbit să iei un premiu pentru epigramă!”.
A doua zi m-a sunat domnul George Petrone și m-a întrebat cum am petrecut de Revelion. După ce i-am povestit despre Revelionul meu… epigramatic, m-a rugat: „Doamnă, dacă vreți să-i faceți o bucurie lui Nic Petrescu, sunați-l și povestiți-i tot ce mi-ați spus mie!”. Cum puteam refuza să-i fac o bucurie unui confrate? L-am sunat și am avut parte de un interlocutor simpatic, pus pe glume, așa cum îi stă bine unui epigramist.
Așa cum a promis, domnul Muțiu a adus de la Pitești cartea și a lăsat-o fetei de la magazin, să mi-o dea, urmând să i-o înapoiez la sfârșitul lunii, când va trece iar prin Vale. Astăzi, în drum spre școală, am trecut să o iau. Când am primit-o, mi-am dat seama că este cea mai veche antologie de epigramă pe care am văzut-o vreodată. Þineam în mână “Cascada epigramelor”, o culegere a Clubului Epigramiștilor “Cincinat Pavelescu”. Cu emoție, dar și cu o curiozitate greu de stăpânit, în ciuda fulguirii de afară, am răsfoit-o. Am dat cu ochii de prefața semnată de Mircea Trifu. „Doar două pagini?” m-am întrebat. Dar, după ce am citit cartea, am înțeles că epigramele spuneau mai mult decât zece prefețe. M-am uitat, repede, la cuprins, am zărit câteva nume cunoscute, apoi am văzut anul apariției: 1982.
Aveam 12 ani când a apărut acea carte. Dacă aș fi avut ocazia să o răsfoiesc, mi-ar fi trecut atunci, oare, prin gând, că pe șapte dintre autorii de acolo îi voi cunoaște, peste mulți ani și că unii dintre dumnealor îmi vor deveni chiar prieteni dragi?
Nu mi-am propus să fac o recenzie a cărții, dar nu am putut să nu observ anumite aspecte. De exemplu, am întâlnit, la câțiva autori, epigrame cu doar două versuri. Să fi fost doar un experiment sau o modă? Cred că moda punctelor de suspensie înaintea poantei a apărut mai târziu, doar câțiva autori folosindu-le. Eu sunt tentată să le pun la fiecare epigramă.
Am înțeles de ce se spune că epigramele conjuncturale nu dăinuiesc și e de evitat publicarea lor într-o antologie. Am întâlnit epigrame care, la vremea aceea, cu siguranță, fuseseră gustate. M-au amuzat și pe mine pentru că, din păcate (sau, poate, din fericire) am prins anii în care cărțile se vindeau pe sub mână, existau I.A.S.-uri, C.A.P.-uri, venea Moș Gerilă, nu se găseau banalele chibrituri, gestionarii încercau să iasă basma curată la inventar, se organizau întâlniri cetățenești, ascultam la radio cântecele Olimpiei Panciu și cumpăram pui de Gostat, care aveau “șapte gâturi și un piept”. Dar cei care nu erau născuți în acele vremuri nu vor înțelege sensul lor. Așa cum nici eu nu am înțeles, spre exemplu, epigrama în care erau invocate nume de fotbaliști (Dembrowschi, Rică și Dobrin). La fel nu vor fi înțelese, peste ani, epigramele mele despre vuvuze, eșecul lui Salam la Eurovision, tăiarea sporului de zonă defavorizată... Am zâmbit cu tristețe la epigrama care avea poanta “Doi ochi pe față, doi pe dos” a lui V.D. Vasiliu, gândindu-mă că dacă ar citi-o tinerii de azi, n-ar pricepe nimic, tricotatul fiind, acum, îndeletnicire pe care de dispariție.
Am parcurs cartea cu plăcere, fiind „aerisită”, cu doar una sau două epigrame pe pagină. Despre epigrame ce să mai spun? Plăcute, hazlii, unele reflectând filozofii de viață, altele valorificând jocuri de cuvinte la care rebusista din mine nu s-ar fi gândit.
Mi-am propus să transcriu multe dintre epigrame, nu pentru că m-ar da timpul liber afară din casă, dar consider această întreprindere un dublu câștig. În primul rând, este un exercițiu benefic memoriei, scriindu-le reușind să memorez epigrame deosebite, unele chiar antologice. Apoi, dar nu în ultimul rând, este satisfacția de a oferi și altora plăcerea lecturii unor epigrame frumoase. Așadar, să curgă „cascada epigramelor”!

Dermatologului meu
Îi exprim recunoștința
Și-l respect, într-adevăr;
Doar un an și-a dat silința
Și m-a vindecat de păr.
(Adrian Becherete)

Unuia care se decide greu
Stă pe gânduri, la-nsurat,
Viitorul mire.
(Doar la șah e limitat
Timpul de gândire.)
(Sorin Beiu)

Salt calitativ
I-au dat pe impostori în gât!
Literatura perimată
Nu mai apare, văd, decât
Sub semnătură consacrată.
(Gheorghe Belei)

Litoral
Sub soarele torid, cuprins de vrajă,
Privind ca-n vis frumoasele pe plajă,
Constați uimit că fără de prihană
Rămâne doar o fată: cea Morgană!
(Corneliu Berbente)

Axiomă
În firea dreaptă a naturii
Un adevăr se-ntrezărește:
Când n-ai un simț – cel al măsurii –
Și bunul simț te părăsește.
(Corin Bianu)

Geneză
„EL a creat-o din nimic
Făcând pe-Adam, iar după-aceea
L-am ajutat și eu un pic…”
(Zicea un drac, privind femeia).
(Pavel Bucșa)

În oglindă
Norocul tău, bătrân ingrat,
A fost că-n drumul vieții, greu,
Te-ai nimerit asociat
C-un suflet tânăr ca al meu.
(Gheorghe Buliga)

Surpriza
A cunoscut o gingașă făptură
Ce s-a lăsat condusă la motel;
Galant, el a servit-o cu-o friptură,
Ea, peste nouă luni, c-un mititel.
(Ion Butnaru)

Biblică
La-nceput a fost „cuvântul”
Spune-n Biblie Prea-Sfântul;
Ipoteza e fantastă:
Cum putea vorbi o coastă?
(Virgil Cacinschi)

Puterea „credinței”
Cu-o credință cât de vagă
Strecurată-n sinea sa,
El, bărbatul, se tot roagă.
(Ea nu-ntotdeauna vrea).
George Caranfil

În căutarea adevărului
Că adevărul e în vin
Erau latinii de părere;
Englezii spun c-ar fi în gin,
Iar nemții jură că e-n bere!
(Gheorghe Chirilă)

Femeia
Strunită de-un talent cum se cuvine,
Femeia-i o vioară ce o știu
Capabilă de sunete divine…
(Dar nicidecum în mâini de ageamiu!)
(Ilie Ciobescu)

În piață
La usturoi atât de rău ne ard
Încât acum, la prețurile noi,
Poți cumpăra un câine Saint-Bernard
C-un amărât cățel de usturoi.
(Alexandru Clenciu)

Nostalgie matrimonială
Tristă, cerul admirându-l,
Zice ea: „Ce lună mare!”
Și-am plecat atunci cu gândul
Către leafa următoare.
(Emil Cremer)

Mie însumi
Că cismarii nu au ghete
Este vechiul adevăr;
Croitorii n-au manșete,
Eu, dermatolog, n-am păr.
(Florin Cristea)

Progres
Știința a găsit o cale
Să te-nțelegi cu animale.
Mă-ntreb și eu puțin confuz:
Se-aplică și-n autobuz?
(Traian Dănciuloiu)

Nostalgie
În seri târzii, la braț, pe-alei,
Noi ne plimbam sub plopi și tei.
Și am fi mers la nesfârșit
De nu ne-am fi căsătorit.
(Mircea Dinescu)

Ascensiune
De-l vezi urcând ca meteorul
Conștiincios vei consemna:
În fața lui e viitorul!
Dar și în spate e ceva…
(Cornelius Enescu)

Unui reparator de frigidere
M-ai convins că știi misterul
Tehnicii ce mult îți place,
Reparându-mi frigiderul
Excelent. Acum coace!
(Savu Florea)

Tudor Arghezi – Testament
Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte
Decât un nume adunat pe-o carte,
Sperând că nu alergi imediat
S-o vinzi la primul anticariat.
(Mirel Gabor)

Cu soția la magazin
– Dragul meu, mă mai iubești?
Îți mai sunt eu „motănelul”?
– Vezi, nevastă, vezi cum ești?
Și își scoase portofelul.
(Ananie Gagniuc)

Negativism
El și ea – frumoasă foc,
La întâiul rendez-vous;
El o ține de mijloc,
Ea o ține: „Nu și nu!”
(Nicolae Ghițescu)

Amintiri despre dragoste
Ce bucurii îmi oferea:
Alinturi, buze sărutate
Și… parcă mai era ceva,
Dar am un lapsus, din păcate.
(Ion Grigore)

Adam
Dezbrăcat, plin de nevoi,
Primul om nefericit
N-a ales, cum facem noi,
A luat ce a găsit.
(Gheorghe Grosu)

Inspecție la țară
Și după ce-au băut palinca
Iar masa a rămas curată,
Pantofii-au criticat opinca,
Uitând că e dintr-o bucată.
(Nicolae Halmaghi-Scoreanu)

Civică
Zise-un tânăr, fără rost,
Unei fete în tramvai:
– Ceau, bambina! Come stai?
– Nu se vede? Lâng-un prost!
(Ionel Iacob-Bencei)

Dorința de pe urmă
La locuința mea de veci
Tot mai aștept să vie-o fată,
Că nu e nimeni pe poteci
Și am intrare separată!
(Mircea Ionescu-Quintus)

Vecinii
De vecini ce să vă spui,
Nu cred nasul să mă-nșele:
Unu-și vede de-ale lui,
Celălalt de ale mele.
(Laurian Ionică)

Evoluție
Cândva, când o-mbia spre el,
O alinta cu „șoricel”;
Trecură ani și astăzi mai că
Direct i-ar spune: „șoricioaică”!
(Constantin Iurașcu)

Refacerea căminului
S-au întors la căsnicie
Și de-atunci e trai și pace:
Dânsul face tot ce știe,
Dânsa știe ea ce face!
(Dimitrie Jega)

Unor răzbătători
Tot mă-ntreb de săptămâni
Cum fac ei și cum se poate
Că având doar două mâini
Pot să dea din zece coate?
(Vasile Langa)

Termometrul dragostei
Deși o spun pe-un ton glumeț,
Când farmecul tandreții scade,
Chiar dacă nu sunt zero grade,
Începe starea de îngheț.
(Victor Macarevici)

La mormântul soacrei
E cripta-nchisă cu zăvorul,
Dar pentru toată siguranța
El roagă și îngrijitorul:
– Mai vezi să nu deschidă… clanța!
(Traian Marcu)

Erupție conjugală
I-o-ntoarse tare, chiar țipând,
La prânz, când îl servea la masă:
– E-a treia sâmbătă la rând
Când vii duminica acasă!
(Ștefan Marinescu)

Viața la bloc
Sunt motive să te miri,
Ca de pildă cazul
Când pereții-s mai subțiri
Chiar decât obrazul.
(Imperiu Matheescu)

La un restaurant
Făcui pe mare o plimbare
Și n-am știut ce-i rău de mare;
Mâncai la voi un mizilic
Și m-am ales c-un rău de mic!
(D.C. Mazilu)

Unui poet fecund
Imaginile-i curg în salbe
Și, urmărindu-și schemele,
Din versurile sale albe
Ies cenușii poemele…
(Gheorghe Mitroaică)

Unui poet
Ieri mi-a șoptit un indiscret:
– Știi, Cutărică e poet…
De nu-l turna acest infam,
Muream bătrân și tot n-aflam!
(Giuseppe Navarra)

Sfat unui amic
„Nu mai merge la Sovata!
(Mintea-ncerc să i-o deschid):
Apa asta te dă gata
Și-ai să te întorci gravid!”
(Ion Nijloveanu)

Felicitări prin „Mica publicitate”
Nu i s-a uscat buricul
Însă-i vesel și sprințar
Că l-au sărutat tăticul
Și mămica prin ziar.
(Geo Olteanu)

Imposibilul
Nici cu-o epigramă fermă,
Cât ai fi de percutant,
Nu străpungi o epidermă
Dacă e de elefant!
(Constantin Păun)

Apropo de statura mea
Cu gândul spre abisuri dus
O constatare fac smerit:
Că sunt în drum către apus,
Deși m-aș vrea mai răsărit!
(Gheorghe Penciu)

Evoluție
De la mamă la fetiță
Se purta cândva pe Terra
Frunza fragedă de viță;
Dar de când cu filoxera…
(Nicolae Petrescu)

Pseudofabulă
Astăzi pentru prima oară
Medicul veterinar
Fu zărit la o mioară
Și bârfit de un măgar.
(Nic. Petrescu-Redi)

Rugă
Dacă ții un pic la noi,
Naltule Preasfinte,
Lumea aia de apoi
Pune-o înainte!
(George Petrone)

Lumânarea și răposatul
Paradoxal e într-un fel
Cu ei ce se petrece:
Ea se topește lângă el,
Iar el rămâne rece.
(Liviu Popescu)

Disciplina
Pentru viață un tezaur,
Pentru oameni giuvaer,
Disciplina e de aur
Mai ales când e de fier!
(Nelu Quintus)

Materialitate
Zeița blondă m-a primit
Cu-atâta vervă și ardoare,
Că am rămas îndrăgostit
De ciorba ei de perișoare!
(Mircea Rădulescu)

Unui medic
Bazat pe-o tainică știință
Din sfera artei medicale,
Întâi te poartă prin spitale
Și-apoi abia pe conștiință!
(Cornel Sofronie)

Omul
Luând un titlu de noblețe
S-a despărțit de animal…
I-auzi cum sună, o mândrețe:
Eu, Omul de Neanderthal!
(Vasile Tacu)

De mortuis…
Bârfindu-mă de-atâtea ori
Nu ți-am răspuns cum se cuvine,
Că eu nu-s rău și-aștept să mori
Să pot să te vorbesc de bine.
(Gabriel Teodorescu)

Puterea obișnuinței
Așezându-se în pat
Lângă draga-i nevestică,
Din rutină a-ntrebat:
– Singurică?... Singurică?
(Mircea Trifu)

Relativitate
Einstein dă motiv
Unei meditații:
Totu-i relativ
Fără de relații.
(Ștefan Tropcea)

Comercială
Ospătari, bufetieri,
Vânzători, sezonieri,
Șefi de săli cu mare-afiș…
Toți o apă și-un bacșiș!
(Constantin Tudorache)

Omagiu
Privind superbele picioare
Pășind încet ca o visare,
Am zis uimit: – Slăvire vouă,
Păcat că sunteți numai două!
(Ion Vladimir)

Vizita nepotului
– Doamne, zise-a lui mătușă,
Când deschise, speriată:
Mă gândeam la lup și iată
Că măgarul e la ușă!
(Costel Vlădescu)

Familială
Căsnicia nici un nor
Nu le-o-ntunecă sub soare;
Ea îi spune „puișor”,
Socotind ce minte are.
(Ioan Zaharia)

Constatare
Prin spitale, știe-oricine,
(Eu mai bine, că-s pățit)
Orișice bolnav când vine
E și-o sursă de venit!
(George Zarafu)


Alături de simpaticele mele gazde, la plecare