*
sufletul românului e ca pâinea caldă,
plină de e-uri și ambalată în pungi de plastic,
e ca pâinea rotundă precum o minge de fotbal
care crește dimineață de dimineață pe cer, în locul soarelui
și e comercializată apoi pe o piață
cu evaziune fiscală de peste șaptezeci la sută.

sufletul românului este eminescul
dincolo de care nimeni nu a mai scris niciodată nimic.
pixul a fost ascuns, hârtia destrămată.
blaga a fost o lebădă mută,
iar arghezi s-a hotărât prea târziu.

sufletul românului e un maidanez
care hămăie la miez de noapte
mușcând, înfometat, din lună.
apoi pompează antirabice în lună
cu seringi lungi, de cristal.

despre sufletul românului vorbește cu autoritate dan puric.
vorbele lui se rostogolesc peste câmpii,
peste dealuri, munți, văiugi
și se opresc în inima unei vrăbiuțe
pitite în țeava de eșapament a unei limuzine.

sufletul românului construiește o biserică lângă fiecare birt,
o biserică lângă fiecare școală,
o biserică lângă fiecare instituție a statului;
sufletul românului compensează laicitatea fiecărei pietre de pe stradă
cu o cărămidă la temelia unui locaș sfânt.

închei:
străinule rătăcit în ceață,
adulmecat de bestii din infern,
purtat de vântul sorții prin negre genuni,
nu uita
că sufletul românului te primește cu brațele deschise,
cu pâine și cu sare.

însă, repet:
ai doar trei șanse din zece,
rusească ruletă!,
ca aceasta să nu fie la negru.