Cum nu mai urlă-n mine nici un lup
Deși mi-i iarnă-naltă peste trup

Cum nu mai am nădejde să mai ies
Din noaptea cu-ntuneric neînțeles

Voi sta-n zăpezi cu limba ferecată
Cu soarele-nghețat la mine-n poartă

Cu dragostea pierdută-n sus și-n jos
Cu nimeni să-mi mai fulguie frumos

Cu vântul peste creștet ca o mână
Ce-ar mângâia tristețea mea bătrână

Cu vrere de bărbat de dor viteaz
Oh, dar mi-e scrisă vârsta pe obraz

Dar cât mai poți urla, trezind păduri
Mai poți și lipsa dragostei s-o-nduri

Hai urlă și sfâșie-ți viața-n dinți
Iar când vei face-o zob să-mi spui ce simți.