Semnez în condica sabatului sublim,
Semnez în cartea vieții, cea de chin
Dar numai inima mă mai ascultă,
Pentru că nu e surdă e doar frântă.

Auzul îmi e mut, vorbirea îmi e surdă.
Ochii numai aud nimic, urechile se-afundă.
Subconștientul s-a trezit și inima e lângă.
Încolăcite doar așteaptă, s-au pus din nou la pandă.

Dar primăvara vine-încet și iarna o alungă.,
Scrâșnește firul ierbii in piept, gheața o pune lângă,
Topește scutul existenței mele și scoate la lumină
Un alter ego, tabula rasa, direct, fără cortină.