În seara aceea ne-am despărțit jurând că
ne va fi marți în fiecare duminică
și că ne vom regăsi în lampioane
chinezești
că nu ne știm limba maternă
și va trebui să îți traduc toate poeziile
nescrise
în cele trei perne de circulație internațională
până când am să obosesc
spunându-ți adevărul
peste drum o bacantă beată număra clienții renemuririi
unu
doi
doi și jumătate
trei
o priveam amândoi cum încearcă să își învie o minge moartă
cum întreabă trecătorii dacă o știu
dacă au cunoscut-o vreodată
dacă au buletine de vot maro și ciorapi de plastic negri
se uitau la ea ca la o nebună iubito
se uitau la ea ca la o nebună iubito
până când se încumetau să ne intersecteze hoțeste privirea
iar atunci eu le spuneam
ce știi tu anahoretule ?
iar tu mă țineai de mână și strigai
ce știi tu despre mine Teodosie
neajunsule
neurnitule
nebolnavule
de ce râzi de sora mea cea mică
mortule
strâmbă îți e calea
urâtă îți e vorba și uitată îți e fața
când râzi de sora mea cea mică
strigi tu din colțul acela de plapumă
ca și cum nu m-ai fi cunoscut niciodată
ca și cum nu ne-am fumat tacticoși uitarea
în costume de epocă
în anticamere nebănuite și
Mecca

mi-ai rămas ca o umbră iubito
îmi redefinesc în fiecare dimineață laptele
în cafea
te port ca pe un breloc când intru în alta casă
în altă iubire
în altă neștiință și în altă
necuprindere fără palme

te iubesc ca pe o perlă fără scoică
ca pe un perete fără casă
ca pe neica Mihai nebun fiind
fără Veronica
ca pe mine fără tine
ca o miere făr’albine

știi

lumea fără tine e tristă și ternă
poeziile sunt ca niște spirite hipertrofiate
curgând din frustrările celor care vor să scrie
să scrie să scrie

știi

dă-o naibii de poezie
hai să ne plimbăm prin cimitire
să le râdem în față morților
să nenumărăm morminte
și să ne prefacem că nu doare

deloc.