aud izvoarele sub crucea Caraiman,
revin cântând solemnele lucidități,
imnul renașterii răsună-n mărgean
fluidă silvană, lumina pătrunde-n cetăți.

inimi de ghiocei ca oștiri temerare
în suflu cald topesc grave zăpezi,
subtil și acustic pe spirale în zare
ecoul te strigă să vezi și să crezi.

vraja pune pe gol stapânire, pe spaime,
pictează spații ca Aman ca Grigorescu
alt sfinx cioplește magicul fior, cu faime,
aflux armonic de splendori e pitorescu'

tu pământ înțelept ne deschizi iar o cale,
violete saluturi veseli toporași, brândușe,
întâmpină ardori de trubaduri, minerale regale
transferă mândria din brazii răpuși în arcușe.

transfigurate-s chinurile-n rugăciuni,
reduc tiranic crivăț la mirabil zefir.
să vezi pe boltele cerești aștri străbuni
cruțând întunecimi cu strălucire de safir.

tu pământ fericit, ridici îngeri înfrânți
din ondulate tragedii în edenul chemării.
se extinde seva din spinări cu măduvă de munți
în tablouri sangvine - curcubeu al visării.